
30 ani
Feminin
Chișinău
Pentru a vedea datele de contact ale candidatului trebuie să vă înregistrați și să achitați pentru "Acces la baza de CV‑uri".
Despre mine
Bună. Eu sunt Maria. Am 29 de ani și sunt mămica a doi copii minunați. Sunt o fire activă, deschisa mereu spre a învață ceva nou și îmi place sa admir tot ce e frumos, mai ales oamenii frumoși. Până la vârsta actuală, am avut mai multe joburi unde am interacționat mult cu oamenii. În 2014 mi-am început studiile la Universitatea Pedagogică Ion Creangă din Chișinău. Între timp, fiind o fire rebela și activa de felul meu, am combinat studiile cu lucru. Am lucrat recepționeră la un hotel 2 ani. Apoi ajutor de învățător într-o instituție privată de la noi în timp ce îmi făceam și practica pedagogică la o instituție de stat. Am mai lucrat și la biroul Miss Moldova în care am căpătat și experiență de lucru cu modelele. În 2020 am dat naștere unui băiețel, iar 2021 a apărut și fetița. Respectiv până în prezent unica mea activitate este lucrul de consilier local. Iar acum sunt dornică de a începe un job nou. Sunt dornică de activități, de a învața ceva nou și de a oferi toate cunoștințele mele.
Sunt deschisă de a încerca un job nou, din alte domenii decât cel pedagogic.
Vă mulțumesc!
Consilier- Comisia pentru învăţămînt, cultură, tineret, sport, protecţia socială a populaţiei, sănătate şi familie
Experiența profesională
Decembrie 2022 - Prezent
2 ani 10 luni
Consilier local
Primaria Orașului Sîngera
Chișinău
Consilier local - Comisia pentru învăţămînt, cultură, tineret, sport, protecţia socială a populaţiei, sănătate şi familie
August 2018 - Noiembrie 2018
4 luni
Învățător clasele primare
ILPT Traian
Chișinău
Activitate pedagocica în învățământul primar
Septembrie 2017 - August 2018
12 luni
Educator program prelungit
Liceul Teoretic Orizont
Chișinău
Am lucrat ajutor învățător la o instituție privata din capitală.
Mai 2016 - August 2018
2 ani 4 luni
Recepționer
Hotel IT Relax
Vadul lui Vodă
Primirea și cazarea clienților/oaspeților în hotel
Limbi
Română Fluent
Rusă Mediu
Domeniul dorit
Studii: Superioare
Absolvit în: 2018
UPSIC Ion Creangă
Facultatea: Științe ale Educației
Specialitatea: Învățământ primar
Preferințe pentru job
Locul de muncă
În locația angajatorului
Programul de muncă
Full-time
Part-time
Pentru a vedea datele de contact ale candidatului trebuie să vă înregistrați și să achitați pentru "Acces la baza de CV‑uri".