Fișier CV
SB
Jurist

Gender Masculin

address Chișinău

Pentru a vedea datele de contact ale candidatului trebuie să vă înregistrați și să achitați pentru "Acces la baza de CV‑uri".

Fișier CV încărcat

Cv Preview

Acest CV este publicat ca fișier. Acum vizualizați versiunea text a acestuia, care poate fi ușor diferită de original.

PROFIL PROFESIONAL

Jurist cu peste 18 ani de experiență în domeniul juridic şi administrativ, specializat în drept civil, comercial, administrativ și executare silită. Deține competenţe solide în consultanță juridică, reprezentare în instanţă, negociere contractuală și gestionarea dosarelor de insolvabilitate. Reprezintă un profesionist responsabil, organizat şi orientat spre rezultate, cu experiență atât în sectorul public, cât și în mediul privat.

STUDII

Licenţă în Drept

Universitatea de Stat din Moldova (USM)

EXPERIENȚĂ PROFESIONALĂ

Administrator
OK CLEANING SRL
04/2025 - Present

  • Coordonarea activităților administrative şi juridice ale companiei;
  • Întocmirea și avizarea documentelor juridice;
  • Reprezentarea companiei în relațiile cu clienții și instituțiile publice.

Jurist (prin cumul)
House Floor SRL
2024 - Present

  • Consultanță juridică pentru compania de gestionare a fondului locativ;
  • Întocmirea actelor juridice pentru Asociațiile de Proprietari;
  • Participarea la Adunările Generale ale locatarilor.

Jurist
OCN Invest-Credit SRL
2009 - Present

  • Reprezentare și asistență juridică în fața instanţelor și autorităţilor;
  • Întocmirea acțiunilor, apelurilor, recursurilor şi altor acte de procedură;
  • Gestionarea dosarelor de insolvabilitate și de executare silită;
  • Colectarea datoriilor şi colaborarea cu executorii judecătorești și notarii publici;
  • Redactarea și avizarea contractelor, regulamentelor și somaţiilor;
  • Instruirea personalului privind securitatea și sănătatea în muncă;
  • Participarea în comitetele de aprobare a creditelor şi gestionarea dosarelor restante.

Consilier
Consiliul Raional Ialoveni
2015 - 2019

  • Consultanță juridică pentru autoritățile raionale;
  • Participarea la procesul decizional.

Consilier
Consiliul Local Molești, r. Ialoveni
2011-2015

  • Consultanță administrativă și juridică;
  • Participare la elaborarea și adoptarea deciziilor locale.

Administrator / Jurist
Lerex Service SRL
2006-2009

  • Oferirea consultanței juridice pentru companie și clienți;
  • Redactarea și negocierea contractelor;
  • Reprezentarea companiei în proceduri legale.

Executor judecătoresc
2005-2006

  • Executarea hotărârilor judecătorești și a altor documente executorii;
  • Aplicarea măsurilor de executare silită (sechestru, interdicţii, licitații publice);
  • Gestionarea bunurilor mobile și imobile supuse executării.

COMPETENŢE PROFESIONALE

  • Drept civil, comercial, administrativ şi executare silită
  • Negociere și redactare contracte
  • Gestionarea procedurilor judiciare și de recuperare a creanțelor
  • Reprezentare juridică în instanță și în fața autorităților
  • Mediere și soluționarea conflictelor
  • Cunoștințe în SSM, AML/CFT și protecția datelor personale

LIMBI CUNOSCUTE

  • Română: fluent
  • Rusǎ: fluent
  • Engleză: nivel A

CERTIFICĂRI

  • Certificat în domeniul securității și sănătăţii în muncă (nivel 2)
  • Certificat în acordarea primului ajutor medical
  • Certificat în domeniul prevenirii spălării banilor și finanțării terorismului
  • Certificat de absolvire a cursurilor de mediere
  • Membru al Comisiei de Asistență Socială și Protecția Familiei.

APTITUDINI PERSONALE

  • Comunicare clară și argumentată
  • Spirit de echipă și responsabilitate
  • Capacitate analitică și atenție la detalii
  • Abilități de planificare şi prioritizare
  • Etică profesională și confidențialitate

Pentru a vedea datele de contact ale candidatului trebuie să vă înregistrați și să achitați pentru "Acces la baza de CV‑uri".