Reguli de plasare a ofertelor de locuri de muncă pe Lucru.md

  • Pe pagina "Adaugă Job" nu se admite postarea anunţurilor privind căutarea unui loc de muncă. Pentru încălcarea acestei reguli accesul va fi blocat pe o perioadă de 3 luni.
  • Este foarte important să oferiţi cit mai multe detalii despre munca pe care o oferiţi, astfel aveţi posibilitatea sa găsiţi persoana de care aveţi nevoie.
  • Nu există nici o limită în postarea ofertelor de muncă de pe acest site, însă trebuie să ştiţi că puteţi plasa anunţul cu aceeaşi propunere de lucru doar de 3 ori pe săptămâna .
  • Acest site este destul de serios, de aceea este extrem de important ca ofertele postate să fie reale şi de încredere. În caz contrar, vom interzice orice oferte virtuale, menite să inducă în eroare potenţialii solicitanţi prin colectarea taxelor de înregistrare sau vânzarea materialelor de instruire.
  • Noi nu acceptăm ofertele de locuri de muncă, legate de lucrul de acasă pe Internet (SEO, scanarea poştei electronice, trimiterea de spam, accesarea link-urilor, căutări prin Internet, servicii de chat, etc.). În cazul în care plasaţi asemenea oferte de muncă, accesul la acest site vă va fi interzis pentru totdeauna.
  • Nu este permisă postarea anunţurilor de publicitate, inclusiv denumirea companiei şi nume de domeniu. În acelaşi context, nu este permisă oferta de locuri de muncă în cadrul marketingului de reţea.
  • Dacă reprezentaţi o companie din Moldova şi postaţi o ofertă de muncă pentru o altă ţară, este obligatoriu să indicaţi numărul licenţei respective, care a fost eliberată de autorităţile guvernamentale ale Republicii Moldova.
  • Suntem pe deplin conştienţi de ilegalitatea traficului de fiinţe umane, şi ţinem să respectăm toate cerinţele legale în acest domeniu. Din această cauză este interzisă orice ofertă de muncă, menită să recruteze fete tinere la locuri de muncă suspecte (modeling, dans, masaj, etc.), în ţările străine.
  • Nu acceptam nici o ofertă din partea vreunei alte agenţii de locuri de muncă.
  • Toate postările ofensatoare, vulgare sau lipsite de sens vor fi eliminate, iar pentru utilizatorii care au plasat aceste postări accesul va fi interzis pentru totdeauna.
În cazul în care utilizatorul a încălcat regulile menţionate de mai sus, accesul la acest site îi va fi interzis pentru o perioadă de la 3 luni până la interzicere permanentă. În cazul în care acelaşi utilizator încalcă regulile pentru a doua oară, accesul poate fi interzis pentru totdeauna.